Callie, Omida de Craciun
A fost odata ca niciodata intr-un loc numit Betleem o omida pe nume Callie. Ea era o omida buna care facea tot posibilul sa nu intre in bucluc. Dar asta era greu pentru ea deoarece facea des alegeri gresite.
Intr-o zi, in timp ce cauta ceva de mancare, tanara omida a decis sa se urce in varful unui deal. Cand a ajuns in varf, a observat ca acolo era o pestera imensa inconjurata de multe pietre. Callie era bucuroasa sa descopere lucruri noi. Nu era sigura daca era o idee buna sa urce intr-o pestera intunecoasa, dar a decis sa intre oricum.
O data intrata in pestera, Callie a inceput sa se simta foarte singura si sa ii fie frig. Era nelinistita pentru ca nu mai fusese niciodata intr-un loc atat de intunecat si singuratic pana acum. S-a hotarat rapid sa se intoarca si sa iasa din nou afara. Din nefericire, mica omida a alunecat pe niste pietre intr-o zona necunoscuta si nu mai putea sa dea seama care este drumul spre iesire. Sa o ia la stanga sau la dreapta? Callie nu mai stia!
Dupa ce s-a ratacit in pestera pentru o perioada foarte lunga de timp, Callie a crezut ca nu va mai putea sa iasa niciodata afara. Era pierduta in intuneric si s-a gandit „Ce mi-as dori sa nu fi intrat niciodata in pestera asta infioratoare”. Callie era speriata pentru ca nu stia ce sa faca.
Callie aproape ca isi pierduse speranta pentru ca avea impresia ca nimeni nu o va mai gasi vreodata. In momentul acela a auzit sunete de magari, vaci si oi. Aceste sunete au bucurat-o pentru ca nu se mai simtea asa de singura.
Era o noapte de iarna friguroasa si cu mult vant in Betleem, deci pastorii s-au hotarat sa aduca animalele in pestera pentru a dormi in caldura. Cand oamenii au intra cu lumanarile lor, Callie a putut sa vada ca pestera era foarte mare. Oameniii au pus gramezi de paie pentru ca animalele sa le foloseasca drept paturi calde in camera spatioasa. Omida era somnoroasa dupa o zi lunga, la fel ca toate animalele. Curand, toata lumea a adormit.
Dimineata pastorii au trezit animalele si au plecat repede din pestera. Pana s-a trezit Callie, ei plecasera deja. Animalele si pastorii plecasera devreme pentru a se bucura de caldura soarelui de dimineata. „Ce o sa fac acum”, a zis Callie. Se simtea ca si cand va trebui sa isi peatreaca restul vietii ratacita in acest loc.
Oamenii s-au intors curand pentru a-si adaposti animalele de frigul noptii de iarna. Callie s-a simtit mai bine pentur ca erau si altii in pestera cu ea, dar plangea crezand ca nu va fi niciodata in stare sa paraseasca o pestera atat de mare. Chiar daca animalele erau inca acolo, picioarele ei erau prea scurte pentru a pleca odata cu oamenii si animalele din acel intuneric.
Chiar cand isi plangea de mila, s-a intamplat ceva la care nu se astepta. Un barbat pe nume Iosif a intrat in pestera. A inceput sa pregateasca un pat de paie dar nu pentru un animal. Patul era pentru sotia lui, Maria, care trebuia sa se intinda pentru a putea naste.
Omida a privit cu interes cu Maria isi tinea baietelul nou nascut pe care l-a numit Isus. Copilul era plin de lumina si iubire. Cand Callie il privea pe Isus, nu se mai simtea atat de singura si de speriata.
In aceeasi noapte, au mai venit si alti pastori si au inceput sa cante diferite cantece pentru pruncul Isus. Pestera care fusese intunecata era acum plina de o lumina care ii facea pe toti sa se simta impacati si fericiti. In curand, cei trei magi care au urmarit o stea stralucitoare, au venit sa ii ofere cadourile lor de Craciun pruncului Isus. I-au oferit aur, smirna si tamaie.
Callie se mira foarte mult cum acest bebelus aducea atat de multa fericire tuturor celor care veneau sa il viziteze. Dar era trista ca nu avea nici un dar sa ii dea pruncului Isus. S-a gandit „Sunt doar o omida singura ratacita in aceasta pestera, ce dar as putea eu sa dau acestui prunc care ne-a dat lumina lui?” S-a tot gandit si s-a tot gandit si s-a tot gandit.
„Stiu!” a spus Callie. Se bucura de darul pe care i-l va da lui Isus. A hotarat sa se impacheteze pe ea insusi ca un dar de Craciun. A facut cu grija un cocon si s-a impachetat in el. In tot acest timp, Callie gandea doar cum vroia sa ii dea acest dar lui Isus.
Dupa o perioada scurta de timp, Callie a iesit din cocon. Atunci ea a descoperit minunea Craciunului. Nu mai era o omida singura inchisa intr-o pestera. Era o creatie noua, un fluture cu o pereche minunata de aripi in forma de inima.
Cand Callie a zburat si a parasit intunericul pentru a intra in lumina, un zambet i-a aparut pe fata. Stia ca a facut alegerea corecta si ca Isus era multumit cu darul ei. Pentru ca oricand vedem un fluture zburand in aer, ne aducem aminte ca trebuie sa ne incredintam inimile lui Isus.
Sfarsit